Țara care și-a stins de una singură becul
În ultimul deceniu, România nu numai că nu a reușit să-și majoreze capacitatea de producție de energie electrică, dar nici măcar nu a putut să o păstreze constantă, închizând unități fără a pune mare lucru în loc.
În ultimul deceniu, România nu numai că nu a reușit să-și majoreze capacitatea de producție de energie electrică, dar nici măcar nu a putut să o păstreze constantă, închizând unități fără a pune mare lucru în loc. Germania, Polonia, Grecia și Austria sunt state care spun o cu totul altă poveste în ceea ce privește abordarea acestui sector strategic.
Statisticile europene arată că în perioada 2011-2020 parcul de producție de energie al României s-a micșorat cu 9%, de la 19.733 MW la circa 18.000 MW, tendință care a continuat, România având acum un parc de circa 16.600 MW pe hârtie. Astfel, deși în perioada 2009-2014 România a trecut printr-un puternic val de investiții în proiecte de energie verde, care au adăugat sistemului energetic național circa 4.300 MW noi, închiderile de unități, mai ales cele din zona termo au anulat la nivelul întregului sistem acest aport pozitiv de capacitate. Rezultatul este că de trei ani, România a devenit importator net de energie electrică. Lucrurile stau însă diferit cu multe alte state europene care au înțeles importanța strategică a sectorului energetic și au acționat ca atare.
Germania și-a crescut capacitatea instalată cu 34%, arată datele Eurostat, iar Irlanda a bifat un procent similar de creștere a capacității instalate. Dar poate cel mai elocvent caz este cel al Poloniei, care a reușit să termine anul 2020 cu o capacitate de producție a energiei cu 29% mai mare față de cea din 2011.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026