Care sunt țările care alocă cei mai mulți bani pentru înarmare și cheltuieli militare? SUA cheltuie cei mai mulți bani, dar raportat la PIB nu e în top. Rusia alocă 4,3% din PIB pentru armată, în contextul în care ținta NATO e 2%
SUA, China, India, Rusia și Marea Britanie sunt țările care alocă cele mai mari bugete pentru cheltuieli militare, arată o analiză a Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), aferentă anului 2020.
♦ În 2020, SUA au alocat 778 mld. dolari pentru bugetul de apărare și alte cheltuieli militare, echivalentul a 3,7% din PIB, arată o analiză a Stockholm International Peace Research Institute ♦ Acest buget reprezintă 39% din totalul cheltuielilor de profil din lume ♦ Rusia e responsabilă pentru „doar“ 3,1% din această sumă globală.
SUA, China, India, Rusia și Marea Britanie sunt țările care alocă cele mai mari bugete pentru cheltuieli militare, arată o analiză a Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), aferentă anului 2020. De departe, bugetul SUA este cel mai mare din lume, de 778 mld. dolari în primul an de pandemie, cu 4,4% mai mult decât în 2019. Mai exact, această țără este responsabilă de una singură pentru 39% din toate cheltuielile de profil din lume.
Spre comparație, următoarea clasată este China, cu un buget de trei ori mai mic, iar podiumul este completat de India, cu o sumă de 72,9 mld. dolari în 2020, de peste zece ori mai mică decât cea a SUA. Este important de precizat că această sumă trebuie raportată pe de-o parte la populația fiecărei țări, dar și la PIB. Astfel, raportat la PIB, SUA nu se află nici în top zece țări din lume, un clasament dominat de state din Orientul Mijlociu și Nordul Africii sau de state care au fost implicate în ultimele decenii în diferite conflicte. Este interesant de remarcat că în același top zece se găsește și Rusia, pe locul nouă, la egalitate cu Marocul. Rusia alocă 4,3% din PIB pentru cheltuieli militare, versus 11% Oman, țara de pe locul întâi. În cazul Ucrainei, ponderea e de 4,1%.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026