Țările dezvoltate sau cu ținte ambițioase de creștere au sisteme bancare care depășesc 100% din PIB. România are cel mai mic sistem bancar raportat la PIB din UE, echivalent cu nici jumătate din economie, mai mic chiar și decât cel al Bulgariei
Eforturile economiilor emergente de a le ajunge din urmă pe cele dezvoltate la mărimea economiei și mai ales la nivelul de trai tensionează uneori până la limite sistemele bancare. China a crescut cu credit pentru a ajunge a doua economie…
Eforturile economiilor emergente de a le ajunge din urmă pe cele dezvoltate la mărimea economiei și mai ales la nivelul de trai tensionează uneori până la limite sistemele bancare. China a crescut cu credit pentru a ajunge a doua economie ca mărime din lume, suflând acum în ceafa SUA, ajutată de ceea ce a devenit cel mai mare sistem bancar din lume, cu active echivalente cu 310% din PIB în 2019.
Liderii turci presează băncile locale să accelereze creditarea pentru a scoate economia din criză. Înainte de actualele turbulențe, guvernul avea în plan aducerea Turciei printre primele zece economii ale lumii până în 2023, cu dublarea PIB-ului de la 1.000 de miliarde de dolari în 2014 la 2.000 de miliarde de dolari în 2023. Activele bancare totale din Turcia echivalează cu 104% din PIB, potrivit datelor Federației Bancare Europene. Până la actuala criză, Polonia nu a cunoscut recesiunea după căderea comunismului și a crescut continuu pentru a ajunge cea mai mare economie est-europeană. Mărimea sectorului bancar este chiar mică, raportată la PIB, dacă este comparată cu cele ale altor state din Uniunea Europeană, însă atinge 90% din PIB.
Cât despre România, țara deține ultimul loc în UE și în regiune în ceea ce privește nivelul activelor sectorului bancar raportate la PIB, respectiv 47,2% (T3/2019), comparativ cu 97% în Bulgaria și 138% în Cehia, arată BNR. Bulgaria este cea mai săracă țară din Uniune, una masiv depopulată, dar care recent a făcut pași decisivi spre adoptarea euro. Cehia este cea mai dezvoltată economie din fostul bloc comunist est-european. România este considerată a doua cea mai săracă economie din spațiul comunitar.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026