Țările G-20 se angajează să se abțină de la devalorizări competitive
Grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii și-au reînnoit angajamentul de a rezista tentației de a-și deprecia monedele pentru a câștiga avantaje competitive în contextul în care efectele negative ale încetinirii economiei Chinei se resimt acut la nivel internațional și riscă să slăbească economia mondială.
Grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii și-au reînnoit angajamentul de a rezista tentației de a-și deprecia monedele pentru a câștiga avantaje competitive în contextul în care efectele negative ale încetinirii economiei Chinei se resimt acut la nivel internațional și riscă să slăbească economia mondială.
Efortul de a evita un așa-numit război monetar survine în urma deciziei Chinei de a-și devaloriza moneda, yuanul, luna trecută, cât și în condițiile în care Fondul Monetar Internațional intenționează să anunțe o deteriorare a perspectivelor de creștere la nivel mondial, scrie The Wall Street Journal.
„Ne vom abține de la devalorizări competitive și ne vom opune oricăror forme de protecționism“, se arată în comunicatul de sâmbătă al miniștrilor de finanțe și al bancherilor centrali ai țărilor G-20 după două zile de discuții în Turcia.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026