Versiunea completă
Business Legal

Taxa de solidaritate, respinsă de Camera Deputaților, care este forul decizional

Proiectul de lege inițiat de UNPR referitor la instituirea unei taxe de solidaritate din impozitarea averilor mari a fost respins, marți, de Camera Deputaților deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi, 106 de deputați votând "pentru", 101 "împotrivă", iar 20 s-au abținut.

Emma Toader - Mediafax · 22 mai 2012 · 1 min de citit

Proiectul de lege inițiat de UNPR referitor la instituirea unei taxe de solidaritate din impozitarea averilor mari a fost respins, marți, de Camera Deputaților deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi, 106 de deputați votând “pentru”, 101 “împotrivă”, iar 20 s-au abținut.

Liderul deputaților UNPR, Eugen Nicolicea, i-a criticat pe parlamentarii fostei coaliții de guvernare pentru că nu și-au respectat promisiunea față de UNPR de a vota acest proiect de lege.

“Fosta coaliție, ani de zile, a stat la guvernare cu voturile membrilor UNPR care au dat acest vot pentru stabilitatea României și, bineînțeles, că nu s-au ținut de cuvânt și după ce au căzut de la putere și-au arătat adevărata față și nu au votat această lege”, a spus spus reprezentantul UNPR despre foștii săi parteneri de guvernare.

Citește și