Teama de prăbușire a burselor urcă aurul la maximul ultimului an
Aurul s-a apreciat puternic ieri, cu 3,6%, pe bursa de la Londra, până la o cotație de 1.237 dolari/uncia, prag nemaiatins din februarie 2015. Aprecierea metalului prețios are loc în contextul în care principalele piețe de acțiuni ale lumii au raportat scăderi și de 5%.
Aurul s-a apreciat puternic ieri, cu 3,6%, pe bursa de la Londra, până la o cotație de 1.237 dolari/uncia, prag nemaiatins din februarie 2015. Aprecierea metalului prețios are loc în contextul în care principalele piețe de acțiuni ale lumii au raportat scăderi și de 5%.
O uncie este echivalentă cu 31,1 grame. Metalul prețios, considerat un activ de refugiu în perioade de corecții negative ale burselor de acțiuni, are cea mai bună performanță lunară din ultimul an, susținută și de așteptările investitorilor că banca centrală a SUA – Federal Reserve – va întârzia creșterea dobânzii de referință. Față de începutul anului, avansul aurului urcă la aproape 17%, în contextul în care piețele de acțiuni au pierderi de circa 20%.
La București, Banca Națională a României a cotat ieri gramul de aur la 155,97 lei, cu 9% mai scump decât la începutul anului. Diferența dintre avansul raportat de uncia de aur în dolari și cel al gramului de aur în lei este cauzată de faptul că dolarul s-a depreciat cu 4% în fața leului în acest an.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026