Versiunea completă
Energie

„Tehnologia reactoarelor mici va intra în concurență pentru finanțare cu centrala de la Cernavodă.“ Nuclearelectrica: Mergem mai departe cu ambele proiecte. Sunt complementare

„Absolut!“, răspund oficialii Nuclear­electrica întrebării ZF privind continuarea retehnologizarii Unității 1 de la Cernavodă și a Unităților 3 și 4 în contextul acordului semnat cu americanii de la NuScale pentru implementarea, în premieră globală, pe plan local a reactoarelor SMR.

Roxana Petrescu · 7 noiembrie 2021 · 2 min de citit

♦ Decizia României de a deveni prima țară din lume care va implementa local reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni (SMR), bazate pe tehnologia americană NuScale, creează concurență pe finanțare pentru proiectul retehnologizării Unității 1 de la Cernavodă și al reactoarelor 3 și 4, cred specialiștii din domeniu ♦ De celaltă parte, Nuclearelectrica spune că va merge mai departe cu ambele proiecte, SMR-ul fiind complementar cu proiectul de investiții uriaș de la centrala existentă la Cernavodă.

„Absolut!“, răspund oficialii Nuclear­electrica întrebării ZF privind continuarea retehnologizarii Unității 1 de la Cernavodă și a Unităților 3 și 4 în contextul acordului semnat cu americanii de la NuScale pentru implementarea, în premieră globală, pe plan local a reactoarelor SMR.

„Proiectul unităților CANDU (tehnologia existentă la Cernavodă) va continua conform strategiei. România, prin raportarea la reducerea capacităților pe cărbune, va avea nevoie de noi capacități, reactoarele de mare capacitate, dar și reactoare modulare mici, ca soluție la decarbonare și tranziție, dar care să ofere simultan sistemului energetic stabilitate, siguranță, disponibilitate, dar și flexibilitate. Avem nevoie de cât mai multă putere instalată până în 2030, iar timpul rămas și necesitățile de decarbonare și sistem determină realizarea ambelor proiecte“, au precizat reprezentanții Nuclearelectrica.

Citește și