Teraplast a finalizat achiziția primei jumătăți din Depaco
Producătorul de materiale de construcții Teraplast (simbol bursier TRP), controlat de omul de afaceri Dorel Goia, a finalizat preluarea a 50% din acțiunile producătorului de acoperișuri Depaco, potrivit unui anunț publicat pe Bursa de Valori București.
Producătorul de materiale de construcții Teraplast (simbol bursier TRP), controlat de omul de afaceri Dorel Goia, a finalizat preluarea a 50% din acțiunile producătorului de acoperișuri Depaco, potrivit unui anunț publicat pe Bursa de Valori București.
„Compania Teraplast anunță că s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului transmiterea părților sociale aferente participației de 50% din Depaco achiziționată de Teraplast”, se arată în anunț.
Teraplast a achiziționat 50% din Depaco în luna martie, iar în iunie și-a crescut participația la 60%. Tranzacția prin care a fost preluată prima jumătate a fost de circa 6 mil. euro.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026