Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Teraplast s-a corectat cu 7%, după un salt de 25% într-o lună

Titlurile producătorului de profile PVC Teraplast Bistrița (simbol bursier TRP) au scăzut cu 7,5% în ședința de ieri, aproape de finalul unei luni volatile, în care acțiunile companiei au fluctuat și cu 8% de la o zi la alta.

Mirela Turlan · 28 mai 2015 · 1 min de citit

Titlurile producătorului de profile PVC Teraplast Bistrița (simbol bursier TRP) au scăzut cu 7,5% în ședința de ieri, aproape de finalul unei luni volatile, în care acțiunile companiei au fluctuat și cu 8% de la o zi la alta.

Acțiunile Teraplast au crescut cu 25% doar de la începutul lunii mai, aducând un plus de 17 milioane de lei la capitalizarea bursieră, după ce compania a anunțat vânzări peste așteptări la începutul anului și a trecut pe profit în primul trimestru.

Trendul ascendent pe care s-au aflat titlurile TRP a fost folosit de membrii conducerii companiei pentru a-și majora deținerile, Florin Lascău, planning manager la Teraplast, cumpărând într-o singură săptămână, prin două tranzacții, 0,05% din acțiuni. Lascău a plătit 44.450 de lei pentru pachetul achiziționat în ultima săptămână, potrivit raportărilor către bursă, însă acesta mai valorează doar 41.550 de lei după corecția de ieri.

Citește și