Theranova, un centru medical de protezare și ortezare, a primit o finanțare europeană de 4 milioane lei pentru producție la Oradea. Theranova, companie înființată în 2002, a avut venituri de 7 milioane lei anul trecut
Theranova, un centru medical de protezare și ortezare, a primit o finanțare europeană de 4 milioane lei pentru producție la Oradea
Theranova, un centru medical de protezare și ortezare, a început în acest an producția de dispozitive pentru un nou tip de dispozitive la Oradea. Proiectul a fost finanțat din Fondul European pentru Dezvoltarea Regională, iar valoarea investiției se ridică la 12 milioane lei, dintre care peste 4 milioane lei au reprezentat finanțarea prin acest program.
Theranova a fost înființată în anul 2002, la Oradea, de către Jaco du Plessis, un sud-african stabilit în România în 1996. În 2007, centrul medical s-a extins cu al doilea centru la Cluj-Napoca, urmând ca în 2013 să intre pe piața din București.
Compania a avut afaceri de 7 milioane lei în 2022, înregistrând cea mai mare cifră de afaceri din istoria companiei, potrivit datelor Ministerului de Finanțe. Față de anul anterior, compania a avut o creștere de 37%.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026