Tim Wilkinson, C&W Echinox: Tranzacțiile din primul semestru vor continua, însă cele care ar fi avut loc în S2 vor fi mutate în 2021
Epidemia de COVID-19, și perioada de restricție a călătoriilor vor avea un impact direct asupra tranzacțiilor investiționale din acest an. Dacă în 2020 estimările inițiale indicau un volum de peste un miliard de euro, în noile condiții valorile se vor ridica cel mult la câteva sute de milioane de euro.
♦ Piața imobiliară locală a atras în ultimii cinci ani peste 20 de investitori străini noi.
Epidemia de COVID-19, și perioada de restricție a călătoriilor vor avea un impact direct asupra tranzacțiilor investiționale din acest an. Dacă în 2020 estimările inițiale indicau un volum de peste un miliard de euro, în noile condiții valorile se vor ridica cel mult la câteva sute de milioane de euro.
„Sincronizarea este problema principală și cu cât se prelungește mai mult incertitudinea, cu atât este mai mare riscul unei redresări mai lente. Între timp, ne așteptăm ca volumul de investiții din primul semestru să fie chiar în linie cu așteptările avute înainte ca pandemia să lovească Europa. Acest lucru este valabil cât timp tranzacțiile care sunt deja semnate, vor fi finalizate cum era planificat, așa cum s-a întâmplat în cazul Equest Logistic Park săptămâna trecută. Este posibil să vedem o reducere a volumului investițional în semestrul al doilea deoarece unele tranzacții au fost întârziate cu câteva luni și ne așteptăm să fie încheiate în 2021“, a spus Tim Wilkinson, Partner Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026