Top 10 evenimente din sectorul bancar în 2016
Anul 2016 a fost un an dinamic pentru sectorul bancar, marcat de menținerea creditării totale în teritoriul pozitiv, niveluri record ale profitului și activelor, continuarea consolidării și restructurării sistemului, clarificarea legislației controversate, tranzacții cu NPL-uri și scăderea ratei creditelor neperformante spre 10%.
1. Cea mai controversată lege din sectorul bancar – legea privind darea în plată a imobilelor – lămurită în final de Curtea Constituțională
Legea privind darea în plată a imobilelor, care a provocat dezbateri intense în ultimul an, a fost contestată la Curtea Constituțională, care a declarat neconstituționale unele prevederi, ceea ce reduce impactul imediat asupra sectorului bancar. Legea se va putea aplica doar în cazuri excepționale, în care au intervenit circumstanțe neprevăzute, deciziile urmând să fie judecate individual de către instanță. În aceste condiții, cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar nu mai prezintă un „risc sistemic sever“, în viziunea BNR.
2. Sistemul bancar se îndreaptă spre profit record, de peste 1 mld. euro
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026
-
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii din România, a vândut acțiuni Romgaz de circa 90 mil. lei (17 mil. euro) în T3 și și-a redus deținerea de la 5,15% la 5,02%ZF 24 · 13 noiembrie 2026