Versiunea completă
Prima pagina

Top 30 al celor mai mari proprietari de ovine din România

Efectivul de ovine al României a crescut de la 8,4 milioane de capete în 2010 la 9,8 milioane de capete anul trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dar fermierii spun că au ajuns să-și vân­dă fermele din cauza con­dițiilor din piață.

Corina Matei · 22 septembrie 2016 · 2 min de citit

Efectivul de ovine al României a crescut de la 8,4 milioane de capete în 2010 la 9,8 milioane de capete anul trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dar fermierii spun că au ajuns să-și vân­dă fermele din cauza con­dițiilor din piață.

Fermierii din sec­to­­rul creșterii ovi­nelor se plâng că sunt la li­mita pro­fita­bilității din cauza scăderii pre­țului cărnii de oaie, a ce­rerii scăzute atât pe plan național, cât și la ex­port și a sub­ven­țiilor care sunt mai mici față de anii precedenți.

„Acum 5-6 ani dă­deam kilo­gra­mul de brânză cu 15 lei, acum e 10 lei kilogramul, or, la așa preț mai bine nu mulg și vând mieii la ex­port. Lâna se vin­dea cu 2 lei, acum se dă cu 0,50 lei. Ber­becuțul se vindea cu 8 lei-8,5 lei, iar acum prețurile au scă­zut la 5-6 lei kilo­gramul în viu. Subvențiile au fost 45 lei a fost acum sunt 26 lei“, a declarat pentru ZF Liviu Boldan, un fermieri cu 3.000 de oi care a încasat anul tre­cut subvenții de peste 20.000 de euro, potrivit APIA, și care spune că în tre­cut avea bani de inves­tiții, dar acum are difi­cultăți în a-și cumpăra un tractor cu 20.000 de euro.

Cei mai mari 30 de crescători de ovine din România au încasat împreună subvenții de  circa jumătate de mi­lion de euro, cam cât a în­casat singur cel mai ma­re beneficiar din sec­torul creșterii bovi­ne­­lor, DN Agrar Apold, o companie cu acționariat olan­dez, potrivit datelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Anul trecut subvenția pe cap de oaie a fost de 26 de lei (circa 6 euro).

Citește și