Top Tranzacții 2022. 4iG - Digi Ungaria
Digi Communications (DIGI), operator de telecomunicații ale cărui acțiuni sunt incluse în indicele principal BET al Bursei de la București, a vândut operațiunile din Ungaria către compania 4iG pentru suma de 625 mil. euro.
Digi Communications (DIGI), operator de telecomunicații ale cărui acțiuni sunt incluse în indicele principal BET al Bursei de la București, a vândut operațiunile din Ungaria către compania 4iG pentru suma de 625 mil. euro.
Tranzacția a fost anunțată în martie 2021, semnată în noiembrie același an și s-a încheiat în ianuarie anul acesta.
Compania a anunțat că atât Digi, cât și filialele, vor folosi suma pentru rambursarea datoriei financiare, precum și pentru a continua investițiile pe piețele pe care își desfășoară operațiunile și pe piețe potențial noi din Europa de Vest. După vânzarea din Ungaria, Digi mai are operațiuni în Spania, Portugalia și Italia pe lângă România.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026