Top tranzacții. Pe radarele giganților
CVC, KKR, Pamplona Capital sau BCPartners sunt doar câteva dintre fondurile de investiții mari care au apărut anul trecut pe scena locală, intrând în cursa pentru magazinele Profi. Giganții care au în administrare câteva zeci de miliarde de euro se mai uitaseră anterior la România, însă doar în context regional, nu au privit-o niciodată separat. Nu existaseră dealuri suficient de mari ca să le at…
Anul trecut, pentru prima dată în istorie, fondurile de investiții au pariat pe România peste 1,1 miliarde de euro, cele mai interesante domenii pentru investitorii financiari fiind retailul, sectorul imobiliar, industria și FMCG-ul, potrivit datelor ZF. Suma totală investită este una record pentru piața locală, de circa opt ori mai mare decât în 2015 spre exemplu, potrivit calculelor ZF.
De departe cel mai mare deal al unui fond de investiții în 2016 a fost preluarea Profi de către Mid Europa Partners în schimbul sumei de 533 mil. euro. Acesta nu a fost doar cel mai mare deal de anul trecut al unui fond, ci cel mai mare din istorie.
„Aceasta este cea mai mare tranzacție realizată vreodată de un fond de private equity în Romania și cea mai mare tranzacție în domeniul retailului din istoria țării“, au spus oficialii Enterprise Investors în momentul în care au anunțat-o.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026