Topanel din Râmnicu Vâlcea analizează extinderea prin dezvoltarea unei noi facilități pentru panouri termoizolante. „O investiție de 15 mil. de euro“. Pentru 2025 ne-am atins toate obiectivele și am încheiat anul cu o creștere de aproximativ 20% a cifrei
Producătorul de panouri termoizolante Topanel din Râmnicu Vâlcea, care a finalizat cu afaceri de 353 mil. lei anul trecut, în creștere față de nivelul de 294 mil. lei anul anterior, analizează o investiție într-o nouă fabrică.
Producătorul de panouri termoizolante Topanel din Râmnicu Vâlcea, care a finalizat cu afaceri de 353 mil. lei anul trecut, în creștere față de nivelul de 294 mil. lei anul anterior, analizează o investiție într-o nouă fabrică.
„Am finalizat un ciclu investițional important, iar în 2026 continuăm procesul de modernizare și retehnologizare a unității de producție din Râmnicu Vâlcea. În paralel, analizăm extinderea capacității de producție prin dezvoltarea unei noi facilități pentru panouri termoizolante, investiție estimată la peste 15 milioane de euro. În prezent analizăm două posibile locații și suntem la stadiul de analiză, planificare și documentare“, a spus Irina Tănăsescu, directorul comercial al producătorului de panouri termoizolante Topanel.
Prima fabrică a companiei este situată în Râmnicu Vâlcea, unde Topanel deține peste 40.000 de metri pătrați de teren, platforme betonate. Jumătate este acoperită de halele de producție și depozitare.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026