Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Topul câștigurilor aduse de companiile lichide de la bursă

Bursa de la București și-a revenit în aprilie, raportând un câștig de 6,6% după un prim trimestru slab. Avansul a fost susținut de raliul acțiunilor bancare devenite favoritele investitorilor, cu creșteri și de 28% în acest an, dar și de…

Ștefan Stan · 10 mai 2015 · 2 min de citit

Bursa de la București și-a revenit în aprilie, raportând un câștig de 6,6% după un prim trimestru slab. Avansul a fost susținut de raliul acțiunilor bancare devenite favoritele investitorilor, cu creșteri și de 28% în acest an, dar și de intrări noi de bani în piață. Brokerii spun că bursa are potențialul de a-și continua creșterea și în luna mai, mai ales că datele ex-dividend, de obicei însoțite de corecții negative ale acțiunilor, au fost mutate de companii în lunile iunie-iulie. Rezultele financiare ale companiilor pe primul trimestru vor ține în priză investitorii în această lună.

Indicele bursier BET, al celor mai lichide zece acțiuni tranzacționate la București, a închis luna aprilie cu un câștig de 6,6%, față de un minus 0,1% după primele trei luni din an. Rulajele medii cu acțiuni au fost de circa 8 milioane de euro/zi în aprilie, în ușoară creștere față de luna martie.

Raportat la evoluția din luna aprilie a burselor din regiunea Europei Centrale și de Est, indicele BET a înregistrat al doilea cel mai mare câștig, după cel al bursei din Budapesta care a accelerat în aprilie cu 13%, acumulând astfel un avans de 36% după primele patru luni din an. Bursa poloneză s-a apreciat cu 5% luna trecută, iar bursa de la Viena și-a mai temperat creșterea până la un plus de 2,8%. Cu excepția bursei de la Londra, piețele de acțiuni vest-europene au închis pe roșu luna aprilie.

Citește și