Topul câștigurilor pe BVB in perioada ianuarie-septembrie
Acțiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) și titlurile Băncii Carpatica (BCC) au continuat creșterile și în luna septembrie, urcând randamentele investitorilor după primele nouă luni la 76,6%, respectiv 70,2%. Astfel, cine a mizat pe aceste acțiuni la începutul anului a putut câștiga în nouă luni de peste 12 ori dobânda bancară pe un an.

Alte patru acțiuni au adus de la începutul anului câștiguri de peste 70%, însă acestea sunt mai puțin tranzacționate. În top conduce producătorul de componente auto Uamt Oradea (UAM), cu un avans de 78,4%, urmat de producătorul de cărămizi Cemacon (CEON), cu un plus de 77,5%. Creșteri de peste 70% au mai adus producătorul de aspiratoare Electroargeș (ELGS) și Transilvania Construcții (COTR). Titlurile companiei de construcții au urcat cu 7% în septembrie, după ce SIF Banat-Crișana a preluat controlul companiei la finalul lunii august.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026