Topul celor mai mari 10 angajatori din economie
Retailerul alimentar Kaufland România este cel mai mare angajator din economie, cu peste 22.000 de salariați, judecând după informațiile raportate la Inspecția Muncii, instituție aflată sub coordonarea Ministerului Muncii. Situația este diferită însă în raportările către Ministerul de Finanțe, care vede Poșta…
Retailerul alimentar Kaufland România este cel mai mare angajator din economie, cu peste 22.000 de salariați, judecând după informațiile raportate la Inspecția Muncii, instituție aflată sub coordonarea Ministerului Muncii.
Situația este diferită însă în raportările către Ministerul de Finanțe, care vede Poșta Română pe primul loc în topul angajatorilor, cu peste 25.000 de salariați. Dacă se includ și instituțiile bugetare în acest clasament, atunci cel mai mare angajator este Ministerul de Interne, care avea la finalul anului trecut circa 133.600 de angajați. De ce nu coincid datele privind topul celor mai mari angajatori din România?
Lipsa unei baze de date unitare care să numere salariații din România se transpune astfel și în imposibilitatea de a realiza un clasament cu cei mai mari angajatori din economie. Teoretic, aplicația Revisal a Inspecției Muncii numără în timp real salariații din economie pentru care se plătesc taxe și impozite „la zi“ și include atât salariații cu ambele tipuri de norme (întreagă sau part time) și cu diferite tipuri de contracte (pe perioadă determinată sau nedeterminată). În bilanțul raportat la Ministerul de Finanțe, companiile raportează un număr mediu de salariați din anul anterior, calculat ca medie aritmetică a numărului de salariați care reiese din declarațiile 112 (privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate) depuse în fiecare lună a anului anterior și se iau în calcul atât persoanele cu normă full time, cât și cele angajate part time. În ceea ce privește instituțiile bugetare, datele privind numărul de salariați sunt gestionate chiar de Ministerul de Finanțe, care are o evidență a numărului de posturi ocupate – adică pentru care se alocă bugete de salarii – și care nu coincide întotdeauna cu numărul de salariați din respectivele instituții ale statului. „Bazele de date publice, începând cu Revisal, trebuie să fie nominale, pentru a ști în fiecare moment câți angajați are România. La Finanțe există un număr de salariați scriptic, pentru că nu controlează cei de la Finanțe câți angajați full time ai avut, câte convenții civile sau câte contracte pe perioadă determinată există“, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026