Versiunea completă
Banci-Asigurari

Topul celor mai mari 15 bănci pe 2012

Banca Transilvania, cea mai mare instituție de credit cu capital privat majoritar local, s-a menținut în 2012, pentru al doilea an la rând, pe poziția a treia în clasamentul activelor bilanțiere din sistem, înaintea băncii de stat CEC Bank; UniCredit a reușit să prindă top 5 devansând Raiffeisen, iar ING a urcat până pe locul 8 în timp ce grecii de la Alpha și Bancpost au continuat să alunece.

Mirela Turlan · 26 februarie 2013 · 2 min de citit

Pe o piață a creditului cuprinsă de letar­gie, băncile care anul trecut au vândut mai multe credite noi decât sumele ram­bur­sate de clienți din împrumu­tu­rile vechi au putut să iasă cu ușurință din rând, înregistrând creșteri vizibile la nivelul cotelor de piață după active.

La nivelul top 10 pe 2012 trei bănci au reușit să câștige câte o jumătate de punct procentual – Banca Transilvania, UniCredit și ING, iar cota CEC a urcat cu 0,4 puncte. Restul jucătorilor și-au ero­dat pozițiile, situația generală de pe piață mar­cată de prăbușirea cererii de credite fiind dublată în majoritatea cazurilor (cu excepția Raiffeisen) de probleme interne ale băncilor în cauză.

BCR nu-și poate pierde prea curând prima po­ziție, însă cota sa de piață a alunecat din nou sub pragul de 20% după zvâcnirile din 2010 și 2011 care este posibil să fi avut un cost prea mare din punc­t de vedere al calității creditelor vândute. Chiar dacă are cele mai mari active, sănătatea aces­tora constituie o mare problemă, având în ve­dere că mai mult de un sfert din credite sunt ne­per­formante. Pierderile de peste 1 mld. lei înre­gis­trate pe 2012 vorbesc de la sine, costul riscului măcinând profitul operațional.

BRD s-a apropiat de pragul de 13%, în patru ani de criză pierzând circa un punct procentual la ni­velul cotei de piață. Inițial 2012 ar fi trebuit să fie anul stopării procesului de erodare din 2010 – 2011 și al adoptării unei atitudini mai ofensive pe piață, însă situația s-a complicat în mod neașteptat, ban­ca încheind anul trecut cu pierderi de 332 mil. lei du­pă ce în primii ani de criză fusese cea mai profitabilă.

Citește și