Topul celor mai mari companii farmaceutice din lume în intervalul 2002-2012
Novartis, Pfizer și Merck au fost în intervalul octombrie 2011 – septembrie 2011 cei mari jucători din industria mondială a medicamentelor, arată datele companiei de cercetare IMS Health. 2012 marchează o schimbare la vârful topului, în condițiile în care din 2002 lideri erau americanii de la Pfizer.

“În ultimii ani, ascensiunea genericelor a ajuns la un maxim, în condițiile în care blockbustere (produse cu vânzări de peste 1 mld. dolari – n.red.) precum Lipitor, Diovan sau Plavix și-au pierdut exclusivitatea. Pentru intervalul 2011-2016 alte produse cu vânzări de peste 180 mld. dolari și-au putea pierde exclusivitatea”, se arată în raportul IMS Health.
Singura companie specializată de generice aflată în top este Teva.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026