Topul companiilor de asigurări cu cele mai multe reclamații de la clienți
Astra Asigurări, Asirom și Euroins au strâns în primele șapte luni ale acestui an peste 3.500 de petiții și reclamații de la clienții nemulțumiți, adică mai mult de jumătate din totalul plângerilor formulate împotriva celor mai mari nouă companii din piața asigurărilor generale.
Astra Asigurări, Asirom și Euroins au strâns în primele șapte luni ale acestui an peste 3.500 de petiții și reclamații de la clienții nemulțumiți, adică mai mult de jumătate din totalul plângerilor formulate împotriva celor mai mari nouă companii din piața asigurărilor generale.
Asigurătorii mari au consemnat în perioada ianuarie-iulie aproximativ 6.200 de reclamații, însă numărul petițiilor întemeiate este de peste două ori mai mic, potrivit informațiilor de pe site-urile proprii ale companiilor.
Cele mai multe petiții au fost înregistrate de Astra Asigurări, companie aflată în administrare specială, cu un număr total de circa 1.500 de plângeri în primele șapte luni ale anului. Astra este fruntașă și la numărul de reclamații întemeiate, 70% din plângerile formulate de clienți fiind fondate.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026