Tot mai multe construcții
România a înregistrat o creștere de 23,3% în domeniul construcțiilor, în iunie 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea este cea mai mare dintre țările Uniunii Europene, arată un studiu al Eurostat.
România a înregistrat o creștere de 23,3% în domeniul construcțiilor, în iunie 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea este cea mai mare dintre țările Uniunii Europene, arată un studiu al Eurostat.
În domeniul construcțiilor, producția ajustată sezonier a rămas neschimbată în mai față de iunie 2019 în zona euro, dar a scăzut cu 0,3% în țările membre al UE. În iunie 2019 față de aceeași perioadă a anului trecut, lucrările de construcții au crescut cu 1% în zona euro și cu 0,6% în UE28.
Dar ce se întâmplă în realitate? Lucrările de infrastructură înaintează cu viteza melcului și proiecte strategice sunt blocate de cea mai mică contestație sau opoziție. Spre exemplu, potrivit celor din CNAIR, primarul din Tălmaciu condiționează autorizația pentru construirea autostăzii Sibiu-Pitești de realizarea unui nod rutier suplimentar. La Domnești, încă mai trebuie realizate exproprieri pentru viitorul sens giratoriu suspendat în octombrie, iar cea mai bună veste este că am putea circula mai repede pe viitoarea A0 din sudul Capitalei decât pe pasajul de la Domnești, tocmai din cauza proiectului complicat care mai nou include și un punct de întoarcere pentru un tramvai. Tramvai care este foarte necesar, în condițiile în care în Prelungirea Ghencea s-au construit extrem de multe locuințe în ultimii zece ani.
-
ZF Agrobusiness & Food Summit 2026. Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail & Agrobusiness · 12 noiembrie 2026
-
Nu doar economia SUA, ci întreaga economie mondială pare vulnerabilă în fața riscului unui declin brusc al sectorului IA. „Rezultatul ar putea fi un șoc economic sever”Business Hi-Tech · 12 noiembrie 2026
-
Johan Norberg, istoric, scriitor și cercetător, invitat special la Gala ZF 2026, luni 23 noiembrie: Unde au dispărut săracii?Profesii · 12 noiembrie 2026