Total Soft SA va majora capitalul social al companiei pentru a susține planurile de creștere. În 2027, grupul vrea să ajungă la o cifră de afaceri de 100 mil. euro
Acționarii companiei Total Soft SA au aprobat mărirea capitalului social la 31,4 milioane de euro, în condițiile în care grupul și-a propus ca în 2027 businessul său să ajungă la 100 de milioane de euro, de circa trei ori mai mare decât în prezent.
Acționarii companiei Total Soft SA au aprobat mărirea capitalului social la 31,4 milioane de euro, în condițiile în care grupul și-a propus ca în 2027 businessul său să ajungă la 100 de milioane de euro, de circa trei ori mai mare decât în prezent. La nivel de grup, care este format din companiile Total Soft SA, Architected Business Solutions SRL și Nexia ABS Financial Services SRL, cifra de afaceri consolidată pentru 2023 a fost de 31 milioane de euro, iar pentru anul acesta ținta de creștere a businessului se situează între 11% și 15%.
Pentru a atinge pragul de 100 de mil. euro cifră de afaceri, TotalSoft se bazează atât pe dezvoltarea soluțiilor și produselor sale, cât și pe extinderea rețelei de parteneri pe plan local și internațional, care să vândă, să implementeze și să dezvolte gama de aplicații software de business Charisma. Ca atare, anul acesta grupul va face investiții de 5 milioane de euro.
În paralel cu majorarea de capital, compania intră într-un proces etapizat de modificare a structurii acționariatului său, în anii următori urmând a se derula o inversare a rolului celor doi acționari – Logo Yazilim Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi (80% din acțiuni) și Avramos Holdings Limited (20% din acțiuni).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026