Total Waste Recycling, o firmă care a ratat ajutorul de stat: „Voiam să facem o fabrică de reciclare de 10 milioane de euro. Vom mai încerca prin PNRR“
Total Waste Recycling, o companie cu activitate în domeniul reciclării care a fost respinsă din rândul dosarelor acceptate pentru ajutor de stat, avea în plan să facă o fabrică de reciclare în Călărași dacă primea contribuția financiară din partea statului.
Total Waste Recycling, o companie cu activitate în domeniul reciclării care a fost respinsă din rândul dosarelor acceptate pentru ajutor de stat, avea în plan să facă o fabrică de reciclare în Călărași dacă primea contribuția financiară din partea statului.
„Doream să realizăm o investiție de peste 10 mil. euro într-o fabrică de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice în județul Călărași. Nu am reușit să adunăm 100 de puncte din cauza valorii mai mici a investiției și a numărului de angajați noi. Probabil vom mai încerca prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n. red.)“, a spus Mihail Roșca, proprietarul companiei, la solicitarea ZF.
Conform datelor obținute de la companiile care au depus proiecte pentru ajutor de stat, pentru a primi punctaj maxim, valoarea investiției trebuia să depășească pragul de 20 mil. euro (100 mil. lei).
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026