Traderul de cereale Global Grain International, care operează și fabrica de ulei din Țădărei (fosta Ultex), a ajuns la afaceri de 2,4 miliarde de lei, de nouă ori mai mari decât în 2020
Traderul de cereale Global Grain International, care operează și fabrica de ulei din Țădărei (fosta Ultex), a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, de nouă ori mai mare decât în 2020, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe.
♦ „Anul 2020 a fost un an agricol slab, dar anul trecut a fost extraodinar, atât din punctul de vedere al producției, cât și al prețurilor.“
Traderul de cereale Global Grain International, care operează și fabrica de ulei din Țăndărei (fosta Ultex) a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, de nouă ori mai mare decât în 2020, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul de Finanțe. De altfel, profitul net a crescut și el de trei ori, până la 24 de milioane de lei.
„Ne-am extins mult activitatea anul trecut. În fabrică am procesat 135.000 de tone de floarea-soarelui și 15.000 tone de rapiță, adică în total am procesat 150.000 de tone de semințe oleaginoase. De asemenea, am făcut mai mult trading de cereale, iar dacă 2020 a fost un an agricol slab, anul trecut a fost extraordinar, atât din punctul de vedere al producției, cât și al prețurilor. Prețul a crescut și de două ori în anumite cazuri. Acești factori au dus la creșterea mare a cifrei de afaceri“, a spus Radu Mușinschi, director regional pentru Balcani și România în cadrul Trans-Oil, grupul din spatele Global Grain International. Fabrica din Țăndărei are o capacitate de procesare de 160.000 de tone de floarea-soarelui pe an, iar cantități importante de materie primă vin din Republica Moldova. Aceasta este una dintre primele cinci fabrici de ulei din țară, unde lider este compania cu capital american Bunge.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026