Traian Băsescu a revenit la Palatul Cotroceni
Președintele Traian Băsescu a revenit, marți, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie și după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.
Președintele, aflat într-o mașină escortată de alte vehicule ale SPP și Poliție, a intrat în incinta Palatului Cotroceni prin poarta principală de la Platoul Marinescu.
Șeful statului nu are un program public anunțat pentru această primă zi în urma revenirii în funcție, nefiind însă exclusă o declarație a acestuia în cursul zilei, așteptată în condițiile în care Traian Băsescu nu a mai avut nicio declarație programată de mai bine de două săptămâni.
Printre primele lucruri așteptate ca Băsescu să le facă după reinstalarea la Palatul Cotroceni, care presupune și desigilarea biroului său, este să renumească în funcție echipa sa de consilieri, în condițiile în care unii dintre ei și-au dat demisia imediat după suspendare, iar ceilalți au fost demiși în perioada interimatului lui Crin Antonescu.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026