Transportatorul DGH Log & Sped a urcat cu 31% în 2018
Casa de expediții DGH Log & Sped, una dintre cele mai mari de pe plan local, a finalizat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, în creștere cu 31% față de anul anterior, iar pentru acest an a bugetat o creștere tot cu două cifre, potrivit oficialilor companiei.
Casa de expediții DGH Log & Sped, una dintre cele mai mari de pe plan local, a finalizat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, în creștere cu 31% față de anul anterior, iar pentru acest an a bugetat o creștere tot cu două cifre, potrivit oficialilor companiei.
„Creșterea de anul trecut a fost susținută de clienții actuali, în special de cei de pe piața băuturilor, de la bere la sucuri, dar și de clienții din sectorul materialelor de construcții. Pentru acest an vrem consolidarea businessului, am bugetat o creștere a cifrei de afaceri cu 20%, ne vom apropia sau poate chiar vom atinge 100 de milioane de lei“, a spus Dragoș Ghiță, directorul general al companiei DGH Log & Sped.
Printre clienții companiei se numără multinaționale din industria bunurilor de larg consum (FMCG), construcții sau agricultură, conform celor mai recente date. Transportatorul este activ pe piață din 2010 și controlat de Nicoleta Milea.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026