Transportatorul Patristrans din Cluj-Napoca: S-a remarcat pe importuri cererea pentru zahăr. Am adus până acum 160 de camioane de zahăr din Franța
Patristrans VT Logistic din Apahida, Cluj-Napoca, o companie care transportă mărfuri generale pe cale rutieră, a finalizat primele nouă luni din acest an cu afaceri mai mari cu 16% față de perioada similară a anului anterior, avans pe care îl estimează până la final de an.
Patristrans VT Logistic din Apahida, Cluj-Napoca, o companie care transportă mărfuri generale pe cale rutieră, a finalizat primele nouă luni din acest an cu afaceri mai mari cu 16% față de perioada similară a anului anterior, avans pe care îl estimează până la final de an.
„Volumul de mărfuri este în creștere, la nouă luni avem creștere cu 16-17% a cifrei de afaceri. Pe importuri am adus mărfuri generale, dar s-a remarcat cererea pentru generatoare și pentru zahăr. Până acum am adus 160 de camioane de zahăr la baxuri mari, de 1.000 de kilograme, din Franța pentru un client local. Zahărul este reambalat pe piața locală iar cererea din partea clientului era chiar mai mare, dar avem și alți clienți cu care lucrăm“, a declarat pentru ZF Vasile Adrian Negrea, fondatorul companiei, care deține 75% din acțiuni.
Trei sferturi din zahărul consumat în România provin din import, România mai produce anual doar circa 100.000 de tone de zahăr din sfeclă din zahăr și importă 200.000 de tone de zahăr, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026