Transporturi și comerț. Transport pasageri. Cum a evoluat traficul de pasageri?
Traficul de pasageri pe calea ferată s-a ridicat anul trecut la 70,8 milioane de pasageri, în scădere față de nivelul de 74 mil.pasageri anul anterior, în timp ce pe rutier traficul era de peste patru ori mai mare, arată cele mai recente date de la Statistică.
Traficul de pasageri pe calea ferată s-a ridicat anul trecut la 70,8 milioane de pasageri, în scădere față de nivelul de 74 mil.pasageri anul anterior, în timp ce pe rutier traficul era de peste patru ori mai mare, arată cele mai recente date de la Statistică.
Calea ferată pierde teren an de an în fața transportului rutier în condițiile în care durata călătoriilor cu trenul este mult peste durata unei călătorii cu mașina personală sau cu microbuzul, dată fiind lipsa de investiții în infrastructura feroviară și în trenuri.
Astfel că cea mai mare viteză cu care poate circula un tren în România este de 160 de kilometri pe oră, pe ruta București Nord-Constanța, care a fost modernizată cu un miliard de euro. În realitate, călătoria pe această rută de 225 de kilometri durează între două ore și două ore și jumătate, altfel spus viteza medie a trenurilor variază între 90 de km pe oră și 112 km pe oră în funcție de tren. De altfel, în România, pe toate marile rute, București-Timișoara, București-Iași sau București-Cluj, durata călătoriei este mult peste cea din țările care au investit în infrastructura feroviară și în trenuri de mare viteză. Spre exemplu, Bucureștiul este conectat de Iași, capitala Moldovei, în aproape șapte ore pe calea ferată, distanța fiind de doar 406 km. Altfel spus, trenurile circulă pe București-Iași cu o viteză medie de 58kmh, potrivit calculelor ZF.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026