Tranzacții 2019. Leier - Brikston Construction Solutions
Grupul austriac din construcții Leier a cumpărat la sfârșitul anului 2018 producătorul de cărămizi Brikston Iași de la fondul de investiții CEECAT, parte a fondului ADM.
Grupul austriac din construcții Leier a cumpărat la sfârșitul anului 2018 producătorul de cărămizi Brikston Iași de la fondul de investiții CEECAT, parte a fondului ADM. Aceasta a fost a doua încercare – care a și reușit, de altfel – de vânzare a companiei, după ce cu un an în urmă și grupul austriac Wienerberger își anunțase intenția de a cumpăra compania, însă tranzacția a picat din cauza lipsei avizului din partea Consiliului Concurenței.
Austriecii de la Leier erau deja prezenți local cu o fabrică de materiale de construcții în județul Alba, iar după preluarea Brikston au anunțat că dezvoltă încă o fabrică în România, pe lângă cea pe care o au deja în județul Alba și cea în proprietatea căreia au intrat prin achiziția companiei din Iași. Investiția în noua unitate de producție, care se va afla în județul Arad, este de 7 mil. euro.
Grupul Leier are o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de euro anual și deține 40 de unități de producție situate în șapte țări: Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Croația și Ucraina.
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026