Tranzacții 2019. Orbico Group - Interbrands Marketing & Distribution
Orbico, grup croat din sectorul de distribuție controlat de Branko Roglic, va prelua Interbrands Marketing & Distribution, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de distribuție din România.
Orbico, grup croat din sectorul de distribuție controlat de Branko Roglic, va prelua Interbrands Marketing & Distribution, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de distribuție din România.
Compania este controlată de Holson Holdings din Cipru, în spatele căreia se află acționari libanezi (familia Sarkis), și de Rand Sherif, care este și CEO al companiei.
Conform presei croate, tranzacția se va desfășura pe mai multe etape până când Orbico, un grup cu venituri de peste 2 mld. euro anual, va prelua controlul integral al Interbrands. Valoarea tranzacției nu a fost publicată, însă deal-ul urmează să ajungă pe masa autorităților care reglementează concurența din mai multe țări, potrivit aceleiași surse.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026