Tranzacțiile de extindere a sediilor de companii s-au dublat față de 2010
Volumul tranzacțiilor de extindere a spațiilor pe care companiile le folosesc drept sedii în București s-a dublat în primul semestru față de aceeași perioadă din 2010, până la peste 14.000 de metri pătrați, estimează compania imobiliară Esop Consulting.
Volumul tranzacțiilor de extindere a spațiilor pe care companiile le folosesc drept sedii în București s-a dublat în primul semestru față de aceeași perioadă din 2010, până la peste 14.000 de metri pătrați, estimează compania imobiliară Esop Consulting.
Tranzacțiile prin care companiile au decis să-și extindă sediile au reprezentat în primele șase luni circa 15% din totalul tranzacțiilor de pe piața de birouri, iar cele mai multe firme care și-au extins spațiile activează în IT&C.
“Extinderile de sedii, chiar și în cadrul locațiilor curente ale companiilor, reprezintă un indicator de însănătoșire a mediului de business, de reluare a anumitor planuri de expansiune și de revenire la o anumită normalitate, după mai mult de trei ani de înghețare a oricăror astfel de inițiative”, a spus Alexandru Petrescu, manager al Esop Consulting.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026