Tranzacțiile negociate cu acțiuni FP și Petrom continuă să domine bursa
Bursa de la București a încheiat ședința de joi în scădere cu 0,33%, iar rulajul a fost susținut din nou de tranzacții negociate cu acțiuni Fondul Proprietatea (FP) și cu titluri OMV Petrom (SNP).
Bursa de la București a încheiat ședința de joi în scădere cu 0,33%, iar rulajul a fost susținut din nou de tranzacții negociate cu acțiuni Fondul Proprietatea (FP) și cu titluri OMV Petrom (SNP).
Tranzacțiile totale au cumulat 24,8 milioane de lei (5,5 milioane de euro), din care două deal-uri cu titluri Fondul Proprietatea au acoperit 9,55 milioane de lei, iar transferul negociat cu OMV Petrom a fost de 4,93 mil. lei. Tranzacțiile negociate cu cele două acțiuni au asigurat aproape 60% din rulajul bursei.
Operațiunile negociate cu acțiunile FP s-au perfectat la un preț de 0,531 lei, aproape identic cu cotația de miercuri. Schimbul cu titlurile OMV Petrom s-a realizat la un preț de 0,411 lei, cu 0,94% mai jos față de închiderea de miercuri.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026