Tranziția către noi tranzacții
În ciuda incertitudinilor și a implicațiilor asociate pandemiei de Covid-19, tranzacțiile din sectorul energetic continuă să fie unul din pilonii semnificativi ai sectorului de M&A la nivel național.
“În ciuda incertitudinilor și a implicațiilor asociate pandemiei de Covid-19, tranzacțiile din sectorul energetic continuă să fie unul din pilonii semnificativi ai sectorului de M&A la nivel național. Astfel, în special în contextul tranziției energetice și al planurilor naționale și europene de a reduce în mod semnificativ emisiile de CO2 și de a crește procentul energiei produse din surse regenerabile, mulți investitori și-au îndreptat atenția către oportunități de investiții în unități de generare bazate pe energia eoliană și solară, dar și centrale pe gaze naturale”, spune Gabriela Cacerea, partener, unul dintre coordonatorii practicii de energie și resurse naturale din cadrul NNDKP.
Se remarcă, de asemenea, o dorință de diversificare a surselor deja existente din partea producătorilor și a furnizorilor importanți, precum Hidroelectrica, entitatea care a achiziționat recent două parcuri eoliene, sau Electrica și Engie, care au cumpărat parcuri fotovoltaice.
„Se poate remarca un interes major al investitorilor în ceea ce privește proiectele în domeniul energiei regenerabile. Anul 2021 va aduce oportunități interesante în contextul tranziției energetice, având în vedere necesitatea companiilor din industrie de a-și adapta politicile și modelul de business tradițional în vederea respectării noilor cerințe și obiective climatice”, spune Oana Ijdelea, partener la Ijdelea Mihăilescu.
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026