Versiunea completă
Turism & Hoteluri

Travel Planner, agenție de turism: 2021 se arată a fi un an bun, nu e interesul de anul trecut, dar există semne de revenire. Turiștii români au avut pe primul loc în topul preferințelor în privința destinațiilor turistice Bulgaria, destinație care a mers

Sebastian Constantinescu, direc­to­rul general al agenției de turism Tra­vel Planner, spune că anul acesta se arată a fi unul bun, dar revenirea turis­mu­lui va fi în strânsă legătură cu evo­luția pandemiei.

Corina Matei · 7 ianuarie 2021 · 2 min de citit

Sebastian Constantinescu, direc­to­rul general al agenției de turism Tra­vel Planner, spune că anul acesta se arată a fi unul bun, dar revenirea turis­mu­lui va fi în strânsă legătură cu evo­luția pandemiei. Totuși, turiștii au înce­put să își rezerve vacanțele pentru vara acestui an încă din luna decembrie.

„Anul acesta se arată un an bun cu infor­mațiile pe care le avem în mo­men­tul de față, totuși, luna ianuarie este bu­nă, dar și începutul anului trecut a fost unul foarte bun și apoi a venit pan­de­mia. Pe finalul anului trecut, după 15 de­cem­brie, lumea a început să se în­toarcă puțin spre early-booking, nu se compară cu anii trecuți, dar există sem­nale, turiștii fac rezervări pentru vara acestui an. Lucrurile încep încet să se dezmorțească, nu e interesul de anul trecut, dar există semne de revenire“, spune pentru ZF Sebastian Constan­ti­nescu, directorul general al agenției de turism Travel Planner.

Din data de 4 ianuarie, Bulgaria s-a deschis pentru turiștii care doresc să meargă la schi în țara vecină. La câteva ore de la anunț, agenția de turism a început să primească rezervări chiar și pentru weekendul acesta.

Citește și