Triplare a businessului pentru Mainfreight România
Mainfreight România, fosta Wim Bosman România, și-a dublat în criză cifra de afaceri, ajungând anul trecut la circa 15,8 milioane de euro, arată calculele ZF făcute pe baza celor mai recente date furnizate de companie
Mainfreight România, fosta Wim Bosman România, și-a dublat în criză cifra de afaceri, ajungând anul trecut la circa 15,8 milioane de euro, arată calculele ZF făcute pe baza celor mai recente date furnizate de companie. În primele nouă luni ale anului, compania a ajuns la un rulaj de 11,7 milioane de euro, în creștere cu 13% față de perioada similară a anului precedent. În aceeași perioadă numărul de angajați a crescut de la 193 la 220 de salariați.
Anul trecut, compania de logistică, transporturi și comisionare vamală a demarat lucrările pentru extinderea facilităților de depozitare cu încă 5.000 mp în Parcul Logistic din Ploiești. Investiția în această extindere este evaluată la două milioane de euro. Tot anul trecut, compania a alocat 500.000 de euro pentru mărirea și modernizarea parcului auto.
Pe lângă depozitul logistic, compania mai operează un depozit în Cluj-Napoca. În total, capacitatea de depozitare a Mainfreight în România depășește 20.000 de metri pătrați, conform datelor de pe site-ul companiei. Grupul neozeelandez mai deține depozite și în Olanda, Belgia, Polonia, Franța și Rusia. Capacitatea totală de depozitare în Europa a grupului depășește 340.000 de metri pătrați, potrivit aceleiași surse. În aprilie 2011 grupul Wim Bosman a fost achiziționat de Mainfreight, care este un furnizor mondial de servicii logistice cu prezență în Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, China și Europa. Mainfreight și-a început operațiunile în Auckland, Noua Zeelandă, în 1978. Mainfreight a devenit o companie cu prezență mondială în 1999 prin achiziția de companii atât în Asia, cât și în SUA.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026