Turbomecanica a revenit pe profit operațional în primul semestru
Producătorul de componente pentru industria aeronautică Turbomecanica București (TBM) și-a redus pierderile în primul semestru cu 34%, la 4,4 milioane de lei (circa un milion de euro). Afacerile companiei au urcat în primele șase luni cu 8,5%, ajungând la 23,3 milioane de lei (5,3 milioane de euro).
Rezultatul negativ s-a datorat în întregime pierderilor financiare ale companiei, care s-au majorat în prima jumătate a anului de peste opt ori, până la 4,9 milioane de lei, cel mai probabil pe seama reevaluării datoriilor în valută ale companiei la cursul depreciat al leului de la 30 iunie. La aceeastă dată Turbomecanica avea datorii totale de 94,4 milioane de lei, cea mai mare parte a acestora fiind credite cu scandență mai mică de un an. Turbomecanica a anunțat în luna august a anului trecut că intenționează să vândă clădiri și terenuri în suprafață de 34.000 mp situate în Capitală, pentru suma de minim 50 milioane lei (11,4 milioane euro), pentru a-și achita o parte din datorii și a se redresa din punct de vedere financiar.
La nivel operațional, Turbomecanica a revenit pe profit după primele șase luni, cu 521.000 de lei, după pierderi de aproape 6,2 milioane de lei în perioada similară din 2011.
Compania a reușit să reintre pe profit la nivel operațional în ciuda faptului că în luna martie a acestui an a fost afectată de un puternic incendiu la standul de încercări turboreactoare din cadrul societății.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026