UBB Cluj-Napoca preia foste hoteluri pentru a-și extinde infrastructura: „Studenții nu mai stau ca acum 30 de ani înghesuindu-se în bănci, au nevoie de un alt confort“
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (UBB), una dintre cele mai bune facultăți de pe plan local, are un plan de dezvoltare prin care își propune să reducă deficitul de spații alocat studenților, dar și crearea unor centre de dezvoltare.
Fostul complex Dunărea din Neptun ar urma să fie transformat Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj într-o stațiune academică, unde studenții vor putea merge în practică și vor putea realiza diverse proiecte de cercetare.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (UBB), una dintre cele mai bune facultăți de pe plan local, are un plan de dezvoltare prin care își propune să reducă deficitul de spații alocat studenților, dar și crearea unor centre de dezvoltare. UBB a achiziționat recent complexul Dunărea din Neptun, pe care îl va transforma într-o stațiune academică la cererea cadrelor didactice și a studenților de la câteva facultăți din cadrul universității.
Rectorul UBB, Daniel David, are în plan reducerea deficitului de spațiu, având în vedere că numărul studenților este foarte mare comparativ cu numărul de spații academice alocat acestora.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026