Ucraina, România și autonomia europeanã

Acum 8 ani, publicasem un articol în Ziarul Financiar despre cum ne-a schimbat situația din Ucraina. Recitind acel material acum, costat predictabilitatea de acțiune a principalilor actori implicați.

Așa cum știm, criza a escaladat enorm în ultima lunã, iar populația ucrainiană trăiește un coșmar existențial. Europa se mișcă în continuare mai încet decât SUA în relaționarea cu Rusia. Proximitatea geografică și întrepătrunderea politico-economică nu este totuși o scuză în a tolera o invazie care amintește mai mult de secolele trecute decât de prezent. În Vestul continentului s-a creat o mișcare fantastică pentru a sprijini Ucraina, dar și țările din Est, aflate în prima linie a recepționãrii de refugiați. Simpatia este inspirată din valorile societății europene, dar este accentuată și de un sentiment de vinovăție față de poporul ucrainean.

În al doilea rând, efectul asupra mediului internațional nu a evoluat din punct de vedere al Organizației Națiunilor Unite, sistem blocat prin vetoul în Consiliul de Securitate de care dispun SUA, China și Rusia. Fără doar și poate, NATO s-a resuscitat, SUA realizează importanța unei poziționări în forță  față de Rusia, iar China este prudentă, așteptând ca un terț că ceilalți doi – Vestul și Rusia – să se slăbească reciproc. Reapare și eterna problemã a operatorilor în materie de energie din afara Europei, curtați de o nouă clientelă (pentru LNG – liquid natural gas – și nu numai).