Versiunea completă
Business International

Ucraina se așteaptă la ce e mai rău: Oficialii se tem că Putin ar putea reporni și mai violent ofensiva după încheierea paradei de pe 9 mai

Ucrainenii au fost îndemnați luni de către autorități să țină seama de sirenele raidurilor aeriene și să rămână în adăposturile anti-bombe în urma unor posibile reluări ale atacurilor rusești, deoarece Moscova a marcat aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste…

Andrei Șerbănescu · 9 mai 2022 · 1 min de citit

Ucrainenii au fost îndemnați luni de către autorități să țină seama de sirenele raidurilor aeriene și să rămână în adăposturile anti-bombe în urma unor posibile reluări ale atacurilor rusești, deoarece Moscova a marcat aniversarea victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, scrie Reuters.

Președintele Vladimir Putin a prezidat la Moscova o demonstrație a puterii de foc a Rusiei, la mai bine de 10 săptămâni de la declanșarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina. Președintele le-a spus trupelor că acum acestea luptă pentru securitatea patriei lor.

Intervenția Rusiei în Ucraina a fost necesară pentru că Occidentul „se pregătea pentru invadarea pământului nostru, inclusiv a Crimeei”, a declarat liderul de la Kremlin.

Citește și