Un antreprenor care a construit un grup de peste 150 mil. lei în transporturi, energie și producție de mobilă explică de ce a pus pe pauză investițiile noi: Nu știm pe ce putem conta
Bernat Nyulas, fondator și general manager al Fomco Group, spune că în mediul de business românesc cea mai mare problemă o reprezintă nesiguranța. „Nu știm pe ce putem conta, începând de la impozite și mergând către diferite politici. Trebuie să jonglezi în business. Spre exemplu, în zona de energie solară, pe lângă investițiile noastre proprii, noi instalăm sisteme și pentru populație, și pe…
♦ Fomco Group există de mai bine de două decenii ♦ Prima activitate a antreprenorului Bernat Nyulas a fost producția de mobilă ♦ Cel mai recent, el a pariat pe real-estate ♦ Acum, a blocat dezvoltarea mai multor proiecte rezidențiale și investiția într-o nouă hală în service-ul de camioane.
Bernat Nyulas, fondator și general manager al Fomco Group, spune că în mediul de business românesc cea mai mare problemă o reprezintă nesiguranța. „Nu știm pe ce putem conta, începând de la impozite și mergând către diferite politici. Trebuie să jonglezi în business. Spre exemplu, în zona de energie solară, pe lângă investițiile noastre proprii, noi instalăm sisteme și pentru populație, și pentru firme.“
Or, în domeniu au fost diverse programe – Casa Verde, PNRR, care de altfel sunt bune pentru că impulsionează investițiile, explică el. Pe de altă parte, dacă nu sunt făcute cu cap, distorsionează foarte mult piața.
-
O treime din producția de la Mioveni a dispărut: Dacia a fost depășită din nou de Ford Otosan CraiovaAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Așa cum mallul are nevoie de o „Zara“ pentru trafic, clădirea de birouri are nevoie de un restaurant bun la parter. Dezvoltatorii își aleg operatorul de food cu mult înainte de recepție.Business Construct · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026