Versiunea completă
Business Legal

Un avocat penalist român, Adrian Șandru, este ales pentru prima dată în conducerea unei asociații internaționale din domeniul, ECBA

Avocatul român Adrian Șandru a fost ales membru în Advisory Board-ul European Criminal Bar Association (ECBA), o asociație care reprezintă interesele avocaților din domeniul penal la nivel european și care influențează politicile legislative în domeniul justiției penale. Este pentru prima…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 3 octombrie 2024 · 1 min de citit

Avocatul român Adrian Șandru a fost ales membru în Advisory Board-ul European Criminal Bar Association (ECBA), o asociație care reprezintă interesele avocaților din domeniul penal la nivel european și care influențează politicile legislative în domeniul justiției penale.

Este pentru prima dată când un avocat penalist român este desemnat în conducerea unei astfel de asociații internaționale, alături de unii dintre cei mai buni avocați din Marea Britanie, Franța, Spania sau Olanda.

Președintele al asociației a fost aleasă Vania Costa Ramos, unul dintre cei mai reputați avocați penaliști din Europa, prima femeie președinte al asociației.

Citește și