Un nonsens economic despre care toți tac
Trebuie să vină străinii să se mire de nonsensul numărul unu al economiei românești – avem doar 4,5 milioane de salariați la o populație de 20 de milioane de locuitori, la fel ca Ungaria sau Cehia, la doar 10 milioane…
Trebuie să vină străinii să se mire de nonsensul numărul unu al economiei românești – avem doar 4,5 milioane de salariați la o populație de 20 de milioane de locuitori, la fel ca Ungaria sau Cehia, la doar 10 milioane de locuitori – și aceasta bineînțeles ca urmare a unei discuții cu jurnaliștii și nu cu oficialii statului român.
Președintele Cehiei Milos Zeman, economist de profesie, a rămas surprins miercuri într-un interviu cu Ziarul Financiar când a aflat că România are doar 4,5 milioane de salariați, mai puțini decât în Cehia, care numără cinci milioane de angajați, dar o populație la jumătate.
„Cum? Trebuie să fie o greșeală aici. Și aveți un șomaj de doar 7,5%? Este imposibil“, a spus Zeman. Și înaltul oficial ceh tocmai avusese discuții cu premierul României, cu președintele României, și chiar o cină cu acesta din urmă.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026