Un șef de multinațională occidentală este pus sub control judiciar și nu poate părăsi țara
Fostul director al Apa Nova București, francezul Bruno Roche, a fost pus ieri sub control judiciar de procurori, cu interdicție de a părăsi țara, după ce a fost audiat la DNA Ploiești, în dosarul de corupție în care este implicat numele furnizorului de apă din Capitală.
Bruno Roche, acum membru în Consiliul de Administrație al Apa Nova București, era director al multinaționalei franceze într-o bună parte din perioada în care procurorii susțin că prețul apei a crescut în Capitală cu largul concurs al unor funcționari care au primit mită pentru a accepta pretențiile companiei. Roche a fost multă vreme șeful Camerei de Comerț franceze în România, fiind unul dintre cei mai influenți străini stabiliți la București. Camera franceză de comerț are peste 400 de membri, între care se numără Orange, liderul pieței de telecom, Dacia Renault, cea mai mare companie din România și din Europa de Sud-Est, sau BRD, a doua bancă din sistem, după active.
Roch nu este primul expat aflat în atenția justiției române. În vară, procurorii l-au trimis în judecată pe Andrey Iurevici Bogdanov, cetățean rus, director general și membru în Consiliul de Administrație al S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiești, acesta fiind acuzat de infracțiunile de folosire cu rea-credință a capitalului societății și spălare de bani.
Dar Roche este primul mare șef/fost șef de multinațională occidentală pus sub acuzare pentru fapte de corupție.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026