Un start-up local intră într-un program de incubare al giganților Intel, Cisco și Telekom
Start-up-ul românesc DeviceHub.net, care oferă servicii de cloud pentru soluții de tipul Internet of Things (IoT) prin intermediul unei platforme de tip Platform as a Service (PaaS), a primit o a doua validare a modelului său de business, fiind selectat să participe la un program de incubare de 4 luni în cadrul Challenge Up!
Start-up-ul românesc DeviceHub.net, care oferă servicii de cloud pentru soluții de tipul Internet of Things (IoT) prin intermediul unei platforme de tip Platform as a Service (PaaS), a primit o a doua validare a modelului său de business, fiind selectat să participe la un program de incubare de 4 luni în cadrul Challenge Up!, o inițiativă comună a giganților Intel, Cisco și Deutsche Telekom, dedicată companiilor tinere din domeniul Internet of Things (IoT) din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).
În primăvara acestui an fondatorii DeviceHub.net – Ionuț Cotoi, Constantin Crăciun și Cristiana Bogățeanu – au primit o investiție de 80.000 de euro de la hub:raum Cracovia, hub-ul de inovație pentru Europa Centrală și de Est al grupului Deutsche Telekom, pentru dezvoltarea proiectului.
„Am avut ocazia de a testa încă o dată soluțiile de business pe care le propunem prin DeviceHub.net, beneficiind de feedback valoros din partea unor jucători importanți din piață, cum sunt Intel, Cisco sau Deutsche Telekom. Sprijinul venit din partea unor companii cu tradiție în domeniul nostru de interes și posibilitatea de integrare a platformei cu infrastructura și produsele oferite de aceste companii reprezintă un mare pas înainte pentru noi ca start-up”, a declarat Cristiana Bogățeanu, cofondator al DeviceHub.net.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026