Undă verde pentru cea mai mare tranzacție de pe piața de capital, în joc fiind 2 mld. de euro: Acționarii Fondului Proprietatea, printre care fonduri Pilon II, Ministerul de Finanțe, au votat listarea Hidroelectrica doar la Bursa de la București și divide
Acționarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat în Adunarea Generală Extraordinară (AGEA) vânzarea acțiunilor deținute în capitalul social al SPEEH Hidroelectrica, reprezentând până la 19,94% din totalul acțiunilor emise de „perla“ energiei românești și cea mai valoroasă companie din România, prin…
Acționarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat în Adunarea Generală Extraordinară (AGEA) vânzarea acțiunilor deținute în capitalul social al SPEEH Hidroelectrica, reprezentând până la 19,94% din totalul acțiunilor emise de „perla“ energiei românești și cea mai valoroasă companie din România, prin ofertă publică secundară, urmată de admiterea acestora la tranzacționare doar la Bursa de Valori București.
„Sumele de bani rezultate în urma vânzării parțiale sau integrale a pachetului de acțiuni în cadrul respectivei oferte publice secundare vor fi distribuite acționarilor Societății sub forma unui dividend special în termen de 3 luni de la încasarea sumei respective de către Societate”, este punctul introdus pe ordinea de zi la solicitatea acționarului Ministerul de Finanțe și aprobat de acționari.
Punctul doi de pe ordinea de zi a AGEA, care se referea la vânzarea și listarea pe una sau mai multe piețe reglementate și/sau echivalente și/sau orice alt loc de tranzacționare din România și/sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene și/sau dintr-un stat terț, nu a fost aprobat.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026