Unde “Coaliția” cam tace!

Ma refer la Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR), un grup influent in dezbaterea publica a chestiunilor economice. Coalitia, ce are initiative laudabile, aduce laolalta organizatii si companii din mediul de afaceri, nu putine fiind voce a business-ului international in Romania; ea functioneaza ca un lobby, in sensul promovarii unor teze pe agenda publica, care sa sustina interesele de afaceri ale membrilor sai. Aceste interese se intalnesc cu interese de ansamblu ale economiei romanesti. Dar exista si teme sensibile, care apar palid, sau chiar deloc, in dialogul purtat de CDR cu autoritatile publice. Unele dintre aceste teme fac parte dintr-o sfera mai larga depasind problematica nationala. Aceste teme trebuie discutate, mai cu seama intr-o perioada atat de framantata in istoria recenta a Europei, cand viitorul este atat de incert si cand politica economica trebuie sa tina cont de realitati, sa evite taboo-uri, clisee.

O tema cheie tine de functionarea pietelor, adica nu numai cu virtuti. Pietele exprima raporturi de forta economica, au asimetrii, genereaza efecte de aglomerare, care pot adanci dezechilibre. De altfel, o perceptie mai putin realista a functionarii “pietei unice” (single market) in UE si carente de ordin institutional si de politici publice au condus la disfunctionalitati majore in zona euro. “Piata unica” cere sa se inteleaga relatia intre piete nationale, intre big business si IMM-uri, pozitiile dominante si abuzurile pe piata. Practicile de “transfer-pricing” (de exportare a profiturilor prin preturi de transfer manipulate) sunt mult mai paguboase pentru tara gazda intr-o perioada de criza. Abuzurile pe piata ale unor companii ce opereaza in domeniul utilitatilor publice intra in acelasi registru. Sunt de notorietate cazuri in care nu se fac investitiile la care companii s-au angajat, care incarca facturi la servicii esentiale pentru cetateni. Asa se intampla probabil si in alte economii emergente. Preturile de transfer, in situatia in care firmele straine apartin total sau partial altor state, inseamna subventii pentru bugetele altor tari. Aceasta chestiune trebuie sa fie examinata la Bruxelles, la Comisie si in Parlamentul European; ar trebui totodata sa fie abordata de oficialii romani in discutiile cu oficiali guvernamentali din alte tari din UE, cu CDR.

Problematica salariilor poate fi vazuta in relatie cu cea comentata anterior. Piata muncii nu trebuie sa fie rigida, iar firmele au nevoie de profit pentru dezvoltare. Insa dezvoltarea ar trebui sa conduca la o crestere sistematica a salariilor. Cifrele Eurostat arata ca Romania are cea mai scazuta pondere a veniturilor din salarii in PIB (putin peste 30%) in UE; media in Uniune fiind peste 50%. Aceasta situatie ilustreaza nu numai un statut economic in Europa, practici de evaziune fiscala, ci si politici de distribuire a veniturilor nete ale intreprinderilor. Ai zice ca este firesc intr-o perioada de acumulare de capital pentru dezvoltare, daca profiturile ar fi reinvestite local. Dar ce faci daca transfer-pricing este intens si daca nivelul mediu al salariilor ramane scazut in timp, chiar raportat la media din Europa centrala si de Rasarit? Expatrierea  profiturilor nu ar fi o problema atat timp cat aportul capitalului strain ar asigura o dinamica superioara a economiei, care s-ar vedea in salarii si venituri locale.