Unde se face cel mai ieftin plin de benzină și de motorină din România
Benzinarii își corelează strategiile de preț cu puterea de cumpărare în condițiile în care în județele sarace salariul mediu net este cu până la 50% mai redus față de București.
Județele Botoșani, Vaslui, Neamț sau Teleorman sunt zonele din țară în care consumatorii pot cumpăra cel mai ieftin carburant, semn că benzinarii își corelează strategiile de preț cu puterea de cumpărare în condițiile în care în județele menționate salariul mediu net este cu până la 50% mai redus față de București.
Un litru de benzină costa ieri în stația Petrom de pe Calea Națională din Botoșani 5,74 lei, iar unul de motorină se putea achiziționa din aceeași unitate cu 5,69 lei. Tot ieri, un litru de benzină cumpărat de la stația Petrom pe strada Tudor Arghezi din București costa 5,99 lei, iar unul de motorină 6,16 lei. Astfel, un plin de benzină făcut în Botoșani este cu 12,5 lei mai ieftin față de unul făcut în București în timp ce plinul de motorină este cu 23,5 lei mai puțin costisitor.
Alături de Botoșani, Vaslui, Neamț sau Teleorman se numără pe lista județelor cu cele mai mici prețuri la carburanți, potrivit datelor colectate de pe site-ul Petrom și centralizate de ZF.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026