Versiunea completă
Business Legal

Unde vin banii europeni pentru business?

Aproape 12 mld. euro sunt alocate celor opt regiuni de dezvoltare din România, prin programul financiar multianual 2021-2027, care debutează în termeni practici în 2023.

Vali Pencu · 7 iunie 2023 · 2 min de citit

Aproape 12 mld. euro sunt alocate celor opt regiuni de dezvoltare din România, prin programul financiar multianual 2021-2027, care debutează în termeni practici în 2023. Programele sunt pregătite, aprobate de Comisia Europeană, iar unele ghiduri ale solicitantului au fost puse deja în dezbatere publică. Mai mult, cel mai probabil, Programele Regionale vor fi primele care vor produce plăți din cadrul financiar 2021-2027.

Alocarea fondurilor pe regiuni s-a făcut în funcție de nivelul de dezvoltare al fiecărei zone. Astfel, așa cum se poate observa pe hartă, cel mai puțin dezvoltate regiuni din România au și cea mai mare alocare de fonduri, pentru că scopul acestor bani, așa cum sugerează și denumirea de „fonduri de coeziune”, este recuperarea decalajelor față de zonele mai dezvoltate. Cea mai mare alocare totală este în zona de Nord-Est, zona Moldovei, văduvită de investiții private din cauza investițiilor puține în infrastructură și educație. Pe locul al doilea, așa cum se poate observa pe harta mai mică, se află regiunea Olteniei, într-o situație similară cu Oltenia. Cele mai mici alocări sunt, automat, în zonele cele mai dezvoltate, dar diferența nu este foarte vizibilă, pentru că, deși zona per ansamblu este dezvoltată, există și decalaje mari intraregionale.

Fondurile pentru mediul privat sunt substanțiale și, așa cum arată datele statistice, businessul este campion la atragerea de fonduri europene, cu o rată de absorbție aproape de 100% în toate regiunile țării.          

Citește și